|
|
Atentie : Textul de mai jos este doar un preview al referatului! Pentru varianta printabila care poate sa contina imagini sau tabele apasa butonul de 'download' !!!
Mihai Eminescu este în literatura română poetul nepereche a cărui operă învinge timpul, după cum afirmă George Călinescu. El este cel mai mare poet naţional, care exprimă cel mai bine şi cel mai complet spiritualitatea românească.
Eminescu a fost o personalitate copleşitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenţă, memorie, curiozitate intelectuală, cultură de nivel european şi farmecul limbajului. Scrisul era viata lui: omul cel mai silitor, veşnic citind, meditând, scriind… poet în toata puterea cuvântului, după cum afirmă Titu Maiorescu.
Primul, care a intuit marele efect modelator al creaţiei eminesciene a fost Titu Maiorescu: Eminescu a făcut că toată poezia acestui secol să evolueze sub auspiciile geniului său, iar forma înfăptuită de el a limbii naţionale să devină punctul de plecare pentru întreagă dezvoltare ulterioară a vesmântului şi cugetării românesti.
Eminescu nu era un romantic contemplativ şi abstras, pierdut într-o visare lirică, ci un om al timpului său, preocupat de destinul şi de bună existenţă a poporului român, analizând cu simt critic societatea contemporană, instituţiile acestuia. El a fost un artist–cetăţean, gânditor şi pedagog al neamului său.
Conceptia estetica a lui Eminescu este modelată de poetica romantică paşoptistă şi de filozofia a geniului, care trăieşte într-o societate mediocră, incapabilă să înţeleagă şi să promoveze valorile:
…Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Şi-ntelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine…
(Glossa).
Credinţa adâncă a lui era că numai arta asigură nemurirea omului:
…Numai poetul
Ca pasări ce zboară
Deasupra valurilor,
Trece peste nemarginirea timpului…
(Numai poetul…).
Dumitru Popovici consideră, că Eminescu este un Hyperion condamnat să rămână în societate şi să-şi determine poziţia în complexul raporturilor sociale.
Ca poet, Eminescu s-a situat în categoria romaticilor
…Nu mă-ncântaţi nici cu clasici
Nici cu stil curat şi antic–
Toate-mi sunt deopotrivă
Eu ramân ce-am fost: romantic…
(Eu nu cred nici în Iehova)
În creaţia lui există şi o componentă clasică, reliefată prin: preţuirea artei antice, promovarea idealurilor de bine, frumos, adevăr, aspiraţia spre perfecţiune şi echilibru, stilul armonios, clar, ironia detaşată:
…Nu spera când vezi mişei
La izbândă făcând punte,
Te-ar întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte…
(Glossa).
Opera poetică a lui Eminescu reprezintă o înnoire profundă a liricii româneşti.
Limbajul poetic eminescian este caracterizat prin prospeţime şi naturaleţe, pentru că Eminescu a considerat limba veche ca temelie pentru toate noile ei înfăţişări. El a intuit că limbajul poetic trebuie să porneasca de la operele folclorice şi de la texte vechi, care conservă formele cele mai rezistente de limbă. În poezia lui Eminescu putem găsi:
• versuri de origine folclorică: …Te-am ruga, mari, ruga
Să-mi trimiţi prin cineva
Ce-i mai mândru-n valea Ta:
Codrul cu poienile,
Ochii cu sprâncenele;
Ca şi eu trimite-voi
Ce-i mai mândru pe la noi…
(Scrisoarea III)
• versuri cu arome arhaice de stil cronicaresc:
…Împăraţi pe care lumea nu putea să mai încapă
Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pamânt si apă…
…Cum venira se facură toţi o apă şi-un pământ…
(Srisoarea III).
Dar poetul îşi alternează mijloacele printr-o expresie intelectualizată (Tudor Vianu):
…ei au doar stele cu noroc
şi prigoniri de soarte…
…precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr
aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr…
În poezii coexistă diferite tipuri de versificaţie, de la versul clasic la expresia îndrăzneaţă a versului liber.
Poezia eminesciană este încărcat de sensibilitate continând şi puterea evocatoare a limbii române şi este construit pe un fond de armonie muzicală. Tudor Vianu sustine, că …Eminescu n-a trebuit să se lupte cu limba, aşa cum au făcut unii din emulii săi de mai târziu. I-a fost de ajuns să se aşeze în curentul limbii şi să-şi înalţe pânzele în directia în care suflă duhul ei.
Poetul se inspiră din mai multe surse. Poeza lui este de inspiraţie istorică, socială, mitologică, folclorică; poezia iubirii, a naturii.
Acest referat a fost vizualizat de 675 ori
|
Voturi: 
|
|